fbpx

Ar fi amenințat o femeie că postează fotografiile sale intime pe rețelele sociale. Un bărbat și complicele său, reținuți pentru șantaj

Doi suspecți, în vârstă de 37 și, respectiv, 35 de ani, locuitori ai orașului Vulcănești, au fost reținuți la Cahul, în urma transmiterii unei tranșe de mijloace bănești estorcate în sumă de 500 de euro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat emis de poliție, operațiunea de reținere a suspecților a fost realizată de ofițerii de investigații a direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”.

În cadrul urmării penale s-a constatat că, începând cu luna ianuarie 2019, unul din suspecți a stabilit o legătură virtuală cu o femeie, iar în urma unui schimb de mesaje, bănuitul ar fi determinat victima să-i transmită imagini personale cu caracter intim. Ulterior, bărbatul ar fi început să șantajeze victima sub amenințarea postării pe rețelele de socializare a fotografiilor obținute, solicitându-i suma de 5500 de euro și 1000 de dolari.

Pentru a identifica toți participanții la comiterea infracțiunii, o parte din mijloacele bănești a fost transmisă sub controlul organelor de drept. În urma unei analize, a fost identificat un complice la comiterea infracțiunii, o femeie din municipiul Cahul.

În urma reținerii și efectuării perchezițiilor corporale și a automobilului, asupra suspecților au fost depistate mijloacele financiare estorcate, precum și telefonul mobil utilizat la estorcare.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă detenție de până la 13 ani.

Articole asemănătoare

Back to top button