Foto simbol: ziarullumina.ro
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE) a anunțat că, pe 11 martie, va fi organizată o ședință publică unde se va propune spre examinare și aprobare Proiectul Metodologiei formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere, cât și alte inițiative.
Despre acest lucru a fost discutat astăzi, 1 martie, la ședința de lucru a Consiliul de administrare ANRE, la prima întrunire a noilor membri.
Așadar, noua metodologie constă în faptul ca petroliștii să poată stabili și modifica singuri prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat, reieșind din consumurile și cheltuielile aferente comercializării produselor respective, în conformitate cu standardele de contabilitate aplicabile, incluzând o rată de rentabilitate anuală prevăzută de Metodologie, dar care nu va depăși 10%.
Menționăm că actualii directori au fost selectați în cadrul unui concurs public organizat de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, în funcția de Director General a fost numit Veaceslav Untila. De asemenea, din Consiliu mai fac parte și Ștefan Creangă, Octavian Calmîc și Eugen Carpov.
Liliana Vițu și-a depus luni, 3 august, demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului.…
Guvernul va pune la dispoziția Primăriei Chișinău cinci motopompe de mare capacitate pentru consolidarea stației…
Trei persoane și-au pierdut viața prin înec sâmbătă, 1 august, în raioanele Cimișlia, Dubăsari și…
Pe 25, 26 și 27 septembrie 2026, Tekwill din Chișinău va deveni din nou epicentrul…
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce…
Carabinierul Vasile Diacon a devenit campion la un prestigios turneu internațional, anunță Inspectoratul General de…