Ani grei de închisoare pentru un tânăr de 21 de ani: Este învinuit de omor săvârșit cu deosebită cruzime

Un tânăr de 21 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 16 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu moral – a sumei de 300.000 lei și cu titlu de cheltuieli judiciare – a sumei de 39.641 lei.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, împreună cu încă doi tineri, acționând prin participație simplă, la 19 aprilie 2020, în intervalul de timp cuprins între orele 00:00-03:00, aflându-se într-o fâșie forestieră din apropierea mun. Chișinău, în urma unui conflict apărut spontan cu un bărbat, intenționat, având scopul omorului acestuia, acționând cu o deosebită cruzime, i-au aplicat ultimului, multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste suprafața corpului. Ulterior, l-au doborât la pământ și au continuat să-i aplice lovituri sărind cu picioarele peste abdomen, cutia toracică și capul victimei, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală vătămări corporale grave care au dus la deces.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.