fbpx

Anenii Noi: O minoră s-a înecat în râul Nistru. Salvatorii, chemați să scoată cadavrul din apă

O fetiță a murit după ce a fost înghițită de apele râului Nistru. Tragedia a avut loc în această seară, în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi.

Încă nu sunt cunoscute circumstanțele în care s-a produs tragedia, însă potrivit datelor preliminare victima ar fi o minoră în vârstă de 12 ani.

Adolescenta ar fi mers la o plimbare prin localitate pentru a face poze cu telefonul. În cele din urmă minora a decis să meargă în direcția râului Nistru, iar în drum a întâlnit pe alți trei copii care au decis să o însoțească.

Ajunși pe malul râului Nistru, minora de 12 ani a înaintat pe gheață pentru a-și face poze mai spectaculoase, iar ceilalți minori au rămas pe mal și o îndemnau să se întoarcă. La un moment dat, copila a decis să pună mâna pe apă, însă în cele din urmă a alunecat și a căzut în apa râului, iar minorii aflați pe mal au încercat să o ajute, însă fără vreun rezultat.

Salvatorii au fost solicitați la fața locului pentru a extrage din apă cadavrul neînsuflețit al fetei. Totodată, oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a înecat copila.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button