fbpx

Andrei Năstase anunță că va candida la alegerile prezidențiale

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din toamnă, declarând că o face „în numele tuturor oamenilor dezamăgiți de PAS”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Voi candida la președinție, o voi face în numele tuturor oamenilor dezamăgiți de PAS, al celor cu care am ieșit în stradă pentru a-i alunga pe oligarhi, dar și pentru oamenii care sunt dezamăgiți de partidele de stânga și care vor un președinte care să-i înțeleagă și să-i reprezinte cu adevărat. O voi face în numele tuturor moldovenilor din țară sau diasporă care vor să le fie redată speranța, le-o voi reda din nou așa cum am făcut-o anterior, iar acum nu voi mai ceda nimic și nimănui, mă voi implica activ în treburile țării. Cred că este și o datorie a mea să fac asta pentru toți oamenii cărora le-am spus acum patru ani să o susțină pe actuala președintă și acum s-a dovedit că aceasta a eșuat complet și că nu îi pasă de oameni și de problemele lor. Ne vom lua țara înapoi, așa cum am mai făcut-o”, a declarat Andrei Năstase.

Fostul ministru a fost întrebat în cadrul interviului deschide.md de unde va lua bani pentru a participa la alegeri.

„Nu pentru toți e costisitor, să fie clar. Noi am reușit să câștigăm alegerile și să-i alungăm pe oligarhi fără a avea prea mulți bani. Atunci când nemulțumirea e mare în țară, ceea ce trebuie să faci este să le oferi oamenilor o alternativă umană serioasă, în care să se poată încrede, nu să faci campanii electorale scumpe sau să le dai bani. Știu modelul Șor de finanțare ilegală, îl cunosc și pe cel al PAS, cred că îl vedeți cu toții, dar eu am mai demonstrat o dată că alegerile nu se câștigă cu bani. La bani apelează doar cei de la putere când nu au rezultate și cumpără în diferite feluri alegătorii sau oligarhii din afară, la bani apelează doar cei de la Moscova care vor să deturneze alegerile”, a declarat Andrei Năstase.

Articole asemănătoare

Back to top button