Aflat în vizită la Nisporeni, Vlad Plahotniuc promite că va contribui la dezvoltarea sportului în Moldova
Democratul Vlad Plahotniuc, care și-a înaintat candidatura pe circumscripția uninominală nr. 17 – Nisporeni, vine cu o nouă promisiune electorală, după ce a vizitat școala sportivă din localitate.
Astfel, menționând că în timp a dezvoltat o pasiune pentru sport, întrucât când era elev ridica haltere, acesta promite că, după alegeri, va contribui la dezvoltarea acestui domeniu în Republica Moldova.
„Directorul instituției este chiar fostul meu antrenor, Grigorie Brașoveanu, care, de zeci de ani, crește tineri cu un viitor frumos ȋn sport. I-am spus și lui, și profesorilor de aici cât ȋi admir pentru treaba bună pe care o fac, dar și că se pot baza pe sprijinul echipei democrate.
Deja stadionul din Nisporeni e ȋn proces de modernizare și vom continua să susținem lucrările de aici până la final. Ne propunem să investim ȋn astfel de proiecte, peste tot ȋn țară. Pentru ca tinerii talentați și ambițioși să aibă toate șansele să reușească și să ajungă acolo unde și-au propus”, a notat Vlad Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că, potrivit datelor CEC, pe circumscripția uninominală nr. 17 candidează cinci persoane. Este vorba despre Vlad Plahotniuc (PDM), Mihail Ciorici (PCRM), Ion Terguță (Blocul ACUM DA PAS), Pavel Artamonov (PSRM) și candidatul independent Iurii Cărbune.



