fbpx

Adrian Dulgher, vicepreședinte CUB, declarat indezirabil în Ucraina după mesajele despre „viață pașnică”

Adrian Dulgher, vicepreședinte al Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) și candidat pe lista formațiunii la alegerile parlamentare din septembrie 2025, a fost declarat persoană indezirabilă în Ucraina pentru o perioadă de trei ani, transmite Ziarul de Gardă cu referire la reprezentanți ai unor instituții ucrainene.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit sursei citate, interdicția a fost aplicată pe 12 ianuarie 2026 și este valabilă până pe 12 ianuarie 2029. Măsura vine după ce Dulgher a publicat mai multe materiale video din Ucraina, în care a pus la îndoială gravitatea războiului și a susținut că „viața e pașnică” și „totul este bine”.

Într-unul dintre videoclipurile filmate la Lviv, Dulgher afirma: „Uite, nu-s drone. Viața e pașnică, oamenii stau, merge traficul. De ce noi trebuie să ne speriem în Moldova, când aici în Ucraina toți merg de parcă nimic nu se întâmplă?”.

Afirmațiile sale au fost făcute chiar în perioada în care, în noaptea de 9 ianuarie, Rusia a lansat o rachetă balistică cu rază medie asupra regiunii Lviv. Ulterior, politicianul a publicat imagini și din stațiunea de schi Bukovel.

Jurnaliștii ZdG au încercat să obțină o reacție de la Adrian Dulgher, însă numărul său de telefon din Republica Moldova este deconectat. În dimineața zilei de 12 ianuarie, acesta a publicat pe rețelele de socializare mai multe clipuri care indică faptul că se află în afara Ucrainei.

Adrian Dulgher a candidat la alegerile parlamentare din 2025 din partea CUB, partid care a acumulat 13.313 voturi (0,84%). În timpul campaniei electorale, el a făcut mai multe declarații controversate, inclusiv promisiuni privind un tarif la energie electrică de un leu și transformarea R. Moldova într-un „nou Singapore” sau „Dubai” prin investiții.

Dulgher a devenit cunoscut publicului larg în 2020, după ce s-a declarat proprietarul a 1,5 milioane de euro descoperiți într-un tir la vama Leușeni. Ulterior, PCCOCS a precizat că banii nu îi aparțin și că nu are legătură cu acel caz. Investigații jurnalistice realizate de RISE Moldova au arătat, însă, că multe dintre afirmațiile sale despre afaceri și averi nu corespund realității și au scos la iveală conexiuni controversate cu persoane vizate în dosare penale din mai multe state europene.

Articole asemănătoare

Back to top button