fbpx

„Adevărul este simplu și public”: Reacția Președinției la cererea de audiere în judecată a Maiei Sandu în dosarul privind concesionarea Aeroportului

Președinția a emis o declarație în legătură cu solicitarea avocatului fostului premier Iurie Leancă, privind audierea în judecată a președintei Maia Sandu în dosarul concesionării Aeroportului către Avia Invest.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinția consideră că această solicitare de audiere în judecată este o încercare de a prelungi procesul și de a sustrage vinovații de răspundere. Conform declarației, „adevărul este clar și public”:

„Maia Sandu nu a votat pentru concesionarea Aeroportului către compania grupării criminale Șor, Avia Invest. Vinovații încearcă să lungească procesul cât de mult pot și să scape de răspundere, iar acum vor să murdărească imaginea președintei.”

De asemenea, comunicatul subliniază faptul că Guvernul condus de Maia Sandu a luat măsuri concrete pentru anularea hotărârilor de guvern privind concesionarea Aeroportului.

„Ședința Guvernului din octombrie 2013 la care a avut loc acel vot este publică, oricine o poate analiza și vedea că Maia Sandu nu a votat. Mai mult decât atât, Guvernul condus de Maia Sandu a abrogat în septembrie 2019 hotărârile de guvern ce vizau concesionarea Aeroportului, iar în 2023 Aeroportul a revenit în gestiunea statului.”

Amintim că foștii membri ai Guvernului condus de Iurie Leancă ar putea fi citați ca martori în procesul legat de concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, de la Judecătoria Buiucani. Avocatul ex-premierului Iurie Leancă a cerut judecătorilor să invite ca martori în proces pe toți membrii cabinetului de miniștri din acea perioadă. Printre aceștia sunt președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

Articole asemănătoare

Back to top button