Academia Română se arată îngrijorată de promovarea „noțiunii inexistente de limbă moldovenească”
Academia Română solicită expres autorităților Republicii Moldova să păstreze în uz oficial noțiunile corecte și consacrate de „limba română” și de „istoria românilor”, ca fiind singurele valabile pentru denominarea realităților pe care le cuprind. Apelul a fost făcut astăzi într-o declarație publică semnată de șase academicieni.
„Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova, noțiunea inexistentă de „limbă moldovenească”, susținută odinioară de propaganda sovietică și reluată, în prezent, de către anumite cercuri interesate politic”, se arată în declarația instituției.
Academicienii români susțin că Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectală și, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română, iar graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor.
„Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide, au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească”, iar cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii”, subliniază membrii Academiei Române.
Potrivit semnatarilor declarației, este adevărat că astăzi există statul, recunoscut în plan internațional, Republica Moldova, dar limba majorității populației sale este limba română. „A promova ideea unei „limbi moldovenești”, distincte de cea română, nu este numai o denaturare a unei realități culturale și identitare documentată în toate sintezele lingvistice, istorice și literare, ci și o manipulare ideologică pe care comunitatea internațională nu o va accepta niciodată”, menționează autorii declarației.