fbpx

Absențele nemotivate în Parlament vor fi penalizate. Ce sancțiuni riscă deputații care lipsesc de la ședințe?

Deputații care vor lipsi nemotivat de la ședințe riscă suspendarea achitării plăților salariale și a altor indemnizații, conform unor modificări introduse de Biroul Permanent în hotărârea privind statutul de funcții de demnitate publică a Parlamentului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit modificărilor operate, aflarea deputatului în arest la domiciliu sau arest preventiv conduce de asemenea la suspendarea de drept a achitării plăților salariale și a altor indemnizații.

Reluarea achitării plăților se va face numai din momentul participării deputatului la ședințe, revocării arestului, la propunerea Comisiei juridice pentru numiri și imunități, prin dispoziția Președintelui Parlamentului.

În cazul în care deputatul este scos de sub urmărire penală sau achitat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, deputatului i se compensează toate plățile salariale, suspendate de drept.

De menționat că suspendarea plăților va fi făcută după evaluarea activității deputatului de către Comisia juridică, numiri și imunități, la sesizarea președintelui Parlamentului.

Articole asemănătoare

Back to top button