Foto: Poliția de Frontieră
Un locuitor al satului Cosăuți, raionul Soroca, este cercetat penal pentru traversarea ilegală a frontierei după ce a trecut Nistrul în înot. Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Olănești au înregistrat cazul în după amiaza zilei de ieri, 11 august.
Patrula mobilă, acționând conform unei informații operative, pe direcția Olănești – Troițcoe, a observat la o sută de metri de la hotar un bărbat care se îndrepta spre interiorul țării. În scurt timp acesta a fost reținut și interogat.
Moldoveanul în vârstă de 67 de ani a comunicat că se întorcea din regiunea Odesa, dar pentru că nu are acte de călătorie a recurs la această modalitate de traversarea frontierei. Acesta a recunoscut că a trecut râul Nistru prin înot, pe direcția satelor Troițcoe – Purcari.
În cadrul examinării, s-a stabilit că acum două săptămâni persoana în cauză a mai săvârșit o acțiune de acest gen, aflându-se în proximitatea satului Săiți, raionul Căușeni.
Ca urmare, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul din cadrul Inspectoratului de Poliție Căușeni. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru a elucida toate circumstanțele.
Precizăm că, recent, au fost înregistrate alte cazuri similare, un bărbat fiind reținut. Atunci, individul le-a comunicat ofițerilor că ar fi încercat de patru ori să ajungă la concubina sa, care se află în Ucraina.
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…