fbpx

A fost lansată o nouă inițiativă de cooperare între societatea civilă și autorități. Cum putem crește transparența bugetară în localitățile din Moldova?

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu IPRE, a lansat proiectul „Informează, abilitează și acţionează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Republica Moldova”, implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer e.V.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Inițiativa se va implementa în perioada februarie 2019 – ianuarie 2022 și urmărește obiectivul sporirii rolului și a implicării societății civile la nivel local în creșterea transparenței, eficienței și eficacității proceselor de elaborare și executare a bugetelor în 25 de localități din Republica Moldova.

„În cadrul acestui proiect ne propunem să creștem nivelul de informare, conștientizare și motivare a societății civile la nivel local cu privire la procesul bugetar. Această presupune o mai mare implicare a actorilor implicați în analiza bugetelor locale, discutarea priorităților în ceea ce privește cheltuielile publice, monitorizarea executării bugetelor, în special a achizițiilor publice pentru proiectele de investiții mari”, menționează Adrian Lupușor, directorul executiv al „Expert grup”. 

Inițiativa va fi pusă în practică în parteneriat cu organizațiile societății civile active și autoritățile locale. Astfel, vor fi create 25 de coaliții locale, câte cinci coaliții în fiecare dintre regiunile de la nord, centru, sud, UTA Găgăuzia și zona transnistreană.

„Ne dorim ca fiecare coaliție locală să cuprindă aproximativ 30 de membri, reprezentând organizațiile neguvernantele, activiști locali și reprezentanți ai primăriilor. Estimăm ca până la finalizarea proiectului să avem aproximativ 750 de persoane care să fie informate, abilitate și implicate activ în procesele bugetare la nivel local. Lansăm concursul de selectare a primelor 20 de localități care vor participa și vor beneficia de rezultatele proiectului”, precizează Iulian Groza, director executiv IPRE.

Anunțul care include condițiile concursului și termenii limită pentru depunerea solicitărilor de parteneriat pot fi găsite aici. Mai multe detalii ce se referă activitățile de planificare și resursele proiectului privind guvernanța și participarea bugetară la nivel local au fost plasate pe platforma online a proiectului Bugetul Meu.

Articole asemănătoare

Back to top button