A fost lansat concursul pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului de supraveghere al BNM
Parlamentul a lansat concursul public pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Decizia respectivă a fost adoptată de Comisia economie, buget și finanțe.
Potrivit regulamentului, candidatul trebuie să dețină o experiență de muncă de cel puțin 10 ani în domeniul financiar, juridic sau de audit ori într-o funcție științifică sau academică în aceste domenii.
Dosarele vor include, printre altele, declarația pe proprie răspundere că, în cazul în care va fi numit în funcția de membru al consiliului de supraveghere al BNM, în termen de 30 zile, candidatul va renunța, pe durata mandatului, la funcțiile incompatibile cu funcția de membru al consiliului de supraveghere al BNM.
Dosarele pot fi depuse, începând cu data de astăzi până pe data de 14 iulie 2023, ora 9:00, la Comisia economie, buget și finanțe pe adresa: MD- 2073, municipiul Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.105, etajul 9, biroul 917 sau la adresa electronică – ceb@parlament.md, în zilele de luni-vineri, în intervalul orelor 8:00-17:00. Persoana responsabilă pentru recepţionarea dosarelor este Dorin Barcari, tel.: 022 820 238.