Toate știrile

9 mai în R. Moldova. Daniel Vodă: „Onorăm cu demnitate Ziua Victoriei. Nimeni nu interzice această comemorare”

Pe 9 mai, Republica Moldova va comemora 80 de ani de la victoria împotriva fascismului și nazismului, printr-o serie de evenimente organizate în întreaga țară. Ceremonia centrală va avea loc la Memorialul „Eternitate” din Chișinău, unde conducerea statului va depune flori în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Pe 9 mai, conducerea Republicii Moldova va participa alături de cetățeni la ceremonia solemnă de la Memorialul „Eternitate”, pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra fascismului și nazismului. Această zi este despre comemorarea celor 56 de mii de moldoveni care nu s-au mai întors acasă din cel de-al Doilea Război Mondial. Fiecare familie a pierdut atunci un fiu, o fiică, un părinte sau un bunic. Ei au visat la pace și au murit pentru ca noi să trăim în libertate”, a declarat Daniel Vodă.

El a adăugat că, în acest an, Guvernul a decis să majoreze sprijinul oferit veteranilor de război, fiecare urmând să primească un ajutor financiar unic în valoare de 30 de mii de lei.

„Nu există durere mai mare decât cea a războiului. Să nu uităm niciodată că datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care ei s-au jertfit. Aceasta este adevărata moștenire pe care trebuie să o transmitem mai departe”, a subliniat reprezentantul Guvernului.

Totodată, Vodă a respins orice speculații legate de restricționarea marcării acestei zile, declarând că „Moldova rămâne o țară liberă, unde onorăm cu demnitate Ziua Victoriei și memoria celor căzuți. Nimeni nu interzice această comemorare.”

El a lansat un apel la unitate, îndemnând la organizarea evenimentelor comemorative fără politizare: „Apelul nostru este simplu și sincer: să prețuim pacea și să le arătăm recunoștința celor care au luptat pentru ea. Fără politizare, cu omenie și unitate.”

Manifestările dedicate Zilei Victoriei vor avea loc în toate regiunile Republicii Moldova, autoritățile locale urmând să organizeze acțiuni de comemorare în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ana Bodrug

Recent Posts

video | Indicii de omor într-un caz de dispariție la Anenii Noi. Trei persoane au fost reținute

Autoritățile investighează dispariția unui bărbat de 61 de ani din raionul Anenii Noi, caz în…

19 ore ago

Rusia vrea să-și facă centrală nucleară pe Lună

Rusia planifică construirea unei centrale nucleare pe Lună în următorul deceniu, care să alimenteze programul…

19 ore ago

video | În Republica Moldova ar putea fi construit un nou stadion național

În Republica Moldova ar putea fi construit un stadion național de nivel internațional, după ce…

20 de ore ago

Serviciul antirabic din Chișinău devine mai accesibil

Ministerul Sănătății anunță că, de la 1 ianuarie 2026, serviciul de asistență medicală antirabică din…

21 de ore ago

Cazul „Gaudeamus”: CNA efectuează percheziții la reprezentanții unei firme de construcții

Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară percheziții într-o cauză penală ce vizează un reprezentant al unei…

21 de ore ago

Percheziții în mai multe raioane: Rețea de pariuri online, destructurată de oamenii legii

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și ai Direcției urmărire penală din cadrul Inspectoratul Național de…

22 de ore ago