9 mai în R. Moldova. Daniel Vodă: „Onorăm cu demnitate Ziua Victoriei. Nimeni nu interzice această comemorare”

Pe 9 mai, Republica Moldova va comemora 80 de ani de la victoria împotriva fascismului și nazismului, printr-o serie de evenimente organizate în întreaga țară. Ceremonia centrală va avea loc la Memorialul „Eternitate” din Chișinău, unde conducerea statului va depune flori în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
„Pe 9 mai, conducerea Republicii Moldova va participa alături de cetățeni la ceremonia solemnă de la Memorialul „Eternitate”, pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra fascismului și nazismului. Această zi este despre comemorarea celor 56 de mii de moldoveni care nu s-au mai întors acasă din cel de-al Doilea Război Mondial. Fiecare familie a pierdut atunci un fiu, o fiică, un părinte sau un bunic. Ei au visat la pace și au murit pentru ca noi să trăim în libertate”, a declarat Daniel Vodă.
El a adăugat că, în acest an, Guvernul a decis să majoreze sprijinul oferit veteranilor de război, fiecare urmând să primească un ajutor financiar unic în valoare de 30 de mii de lei.
„Nu există durere mai mare decât cea a războiului. Să nu uităm niciodată că datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care ei s-au jertfit. Aceasta este adevărata moștenire pe care trebuie să o transmitem mai departe”, a subliniat reprezentantul Guvernului.
Totodată, Vodă a respins orice speculații legate de restricționarea marcării acestei zile, declarând că „Moldova rămâne o țară liberă, unde onorăm cu demnitate Ziua Victoriei și memoria celor căzuți. Nimeni nu interzice această comemorare.”
El a lansat un apel la unitate, îndemnând la organizarea evenimentelor comemorative fără politizare: „Apelul nostru este simplu și sincer: să prețuim pacea și să le arătăm recunoștința celor care au luptat pentru ea. Fără politizare, cu omenie și unitate.”
Manifestările dedicate Zilei Victoriei vor avea loc în toate regiunile Republicii Moldova, autoritățile locale urmând să organizeze acțiuni de comemorare în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.