fbpx

30 de zile de arest pentru Alexandru Balan, acuzat de trădare

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată miercuri de către Curtea de Apel București, transmite Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Amintim că că potrivit unui comunicat instituției din România, Alexandru Balan ar fi fost implicat în divulgarea neautorizată a unor informații secrete de stat către ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Belarusului.

Astfel, în perioada 2024-2025, suspectul s-ar fi întâlnit de două ori, la Budapesta, Ungaria, cu ofițeri ai serviciului de informații din Belarus, „existând suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate”.

Pe parcursul zilei de 10 septembrie, Republica Moldova a anunțat că a expulzat un diplomat din Belarus.

Articole asemănătoare

Back to top button