Toate știrile

30 de ani de USAID în R. Moldova. Maia Sandu a apreciat contribuția agenției la modernizarea și dezvoltarea țării

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la evenimentul dedicat celor 30 de ani de activitate a Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională în țara noastră. În mesajul adresat cu acest prilej, șefa statului a menționat că timp de trei decenii USAID a contribuit la transformarea relațiilor bilaterale dintre Moldova și Statele Unite într-o prietenie puternică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Maia Sandu a subliniat că USAID a sprijinit Republica Moldova atât în construirea instituțiilor democratice și a statului de drept, cât și în dezvoltarea economică. Astfel, țara noastră a beneficiat de fonduri pentru modernizarea unor domenii esențiale ale economiei – agricultura, educația, IT, industria ușoară și cea creativă, turismul – pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol și îmbunătățirea mediului de afaceri. De asemenea, suntem susținuți în combaterea corupției și reformarea justiției, în consolidarea societății civile și a presei independente.

Președinta a mulțumit USAID pentru susținerea și solidaritatea, pe care Moldova a resimțit-o în toți acești ani și care ne ajută la consolidarea statului, a societății și a economiei, ca să construim un stat prosper și sigur.

„Faptul că pe acest drum nu suntem singuri ne dă mai multă putere, curaj și optimism”, a punctat Maia Sandu.

În marja evenimentului, Președinta Maia Sandu a avut o scurtă întrevedere cu Erin McKee, adjuncta Administratoarei USAID pentru Biroul Europa și Eurasia, cu care a discutat despre perspectivele de colaborare bilaterală pe viitor.

Dorina Blândescu

Recent Posts

„Tarifele de anul trecut nu vor mai fi”. Agențiile de turism avertizează asupra scumpirii vacanțelor în 2027

Vacanțele s-au scumpit comparativ cu anii precedenți, pe fondul proceselor inflaționiste și al majorării prețului…

9 minute ago

Câți moldoveni au solicitat deja compensații la energie? Plugaru: „Nu înseamnă că, dacă te-ai înregistrat printre primii, ai șanse mai mari”

Peste 275.000 de gospodării s-au înregistrat până în prezent pentru a beneficia de compensații la…

35 de minute ago

Deputat ucrainean, fost șef al SBU, despre Unirea R. Moldova cu România: „Nu mai contează atât de mult unde sunt trasate frontierele”

„Dacă Republica Moldova va decide să se unească mai întâi cu România și apoi să…

o oră ago

Un bărbat, lovit mortal de un autobuz de rută la ieșirea din Stăuceni

Accident fatal în capitală. Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit după ce…

o oră ago

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

15 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

18 ore ago