27 martie 1918 – 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România
Miercuri, 27 martie, se împlinesc 106 de ani de Unirea Basarabiei cu România, eveniment ce a reprezentat un moment esenţial pentru anul istoric 1918, care a culminat cu Marea Unire a tuturor românilor de la 1 decembrie.
Unirea a fost votată de Sfatul Țării, care s-a întrunit în ședință solemnă la Chișinău. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Moldovenești, Daniel Ciugureanu, toți membrii guvernului și primul-ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand I. Dintre cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut. 13 deputați au fost absenți.
În 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, întrunit în şedinţă solemnă, a votat Unirea provinciei româneşti Basarabia cu România. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ şi secretarul Ion Buzdugan au semnat Declaraţia de Unire, în care se specifica:
„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.