fbpx

Alerte succesive: Noi drone au fost detectate în spațiul aerian al Republicii Moldova

Două drone au violat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de duminică spre luni, în apropierea frontierei cu Ucraina, au anunțat autoritățile de la Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit informațiilor oficiale, prima dronă a fost observată la ora 22:45, pe traiectoria Taraclia – Petrovca, iar a doua, la trei minute distanță, pe direcția Burlăceni – Vinogradovca, conform datelor din Prima Sursă.

Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că, deocamdată, nu s-a stabilit proveniența acestor drone, însă incidentul s-a petrecut în aceeași perioadă în care Ucraina anunța un atac masiv al Rusiei asupra regiunii Odesa.

Amintim că acum patru zile, o dronă a căzut pe un teren agricol din raionul Taraclia, iar o altă dronă a explodat pe un câmp în regiunea situată între orașul Ceadîr Lunga – Valea Perjei, în urma unui atac al portului Reni, Ucraina.

Ulterior, Poliția Republicii Moldova a anunțat că noi fragmente de dronǎ au fost depistate  în extravilanul orașului Taraclia, aproximativ la 2 km de Spitalul raional.

Ca răspuns la aceste provocări, MAE a luat decizia privind denunțarea unilaterală a Acordului interguvernamental moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, încheiat în anul 1998. După finalizarea procedurilor de denunțare, Centrul Cultural Rus urmează să-și sisteze activitatea la noi în țară.

Într-o reacție publică, Maia Sandu a avertizat că astfel de situații arată necesitatea modernizării capacităților de apărare ale țării.

Articole asemănătoare

Back to top button