fbpx

TINERI pentru TINERI | La 21 de ani a devenit primul co-președinte al CCT ONU: Cunoaște-l pe Mihai Peicov, promotor al drepturilor minorităților naționale și al valorilor europene în Găgăuzia

Luptă pentru a promova drepturile minorităților la nivel național, promovează educația media în rândul comunităților etnice și răspândește valorile europene la sudul Republicii Moldova, în Găgăuzia. Este vorba despre protagonistul de astăzi al rubricii „TINERI pentru TINERI”, Mihai Peicov, un tânăr de 22 de ani din Taraclia care a reușit să atingă performanțe admirabile la vârsta pe care o are, iar una dintre acestea este poziția de co-președinte al Comitetului consultativ al tinerilor din Moldova din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU)

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mihai vine din Taraclia, iar la 19 ani a început să scrie pentru un portal de știri din sudul țării. Peste un an, Mihai avea să aducă spectatorilor emisiunii online „Internetu’ Grăiește”, cele mai fierbinți noutăți din Găgăuzia. Mihai se descrie ca fiind primul tânăr din regiune care s-a deschis unui public atât de numeros și a declarat ferm convins că este un susținător al valorilor Uniunii Europene și nu consideră România sau NATO drept dușmani.

Pentru Mihai jurnalismul este doar un hobby, care îi aduce plăcere, pentru că în mare parte tânărul își petrece timpul luptând pentru a schimba mentalitatea oamenilor din comunitățile etnice și pentru a dezvolta regiunile în care acestea își duc traiul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Întrebat de ZUGO despre care sunt cele mai mari performanțe atinse de el, Mihai a declarat că îi este greu să își autoevalueze munca.

„Consider că principala mea realizare este că mii de oameni din Republica Moldova, dar și din diasporă descoperă Găgăuzia datorită știrilor pe care le prezint în fiecare vineri la „Internetu’ Grăiește”. Astfel, oamenii învață învață nu doar despre situația politică, dar și despre cultura, tradițiile și istoria oamenilor din regiune”, susține tânărul.

Mihai se mai mândrește și cu faptul că a devenit primul tânăr dintr-o minoritate etnică precum Găgăuzia care a devenit bursier al Fundației Konrad Adenauer, dar și primul co-președinte al Comitetului tinerilor din Moldova din cadrul ONU.

Comitetul tinerilor din cadrul ONU constă dintr-un grup de tineri activi, reprezentanți ai rețelelor și organizațiilor de tineret din Republica Moldova, inclusiv organizații care reprezintă drepturile și interesele tinerilor din grupuri subreprezentate și celor aflați în situații vulnerabile, precum și ale tinerilor din grupuri etnice minoritare. CCT ONU servește drept punte de legătură între Națiunile Unite în Republica Moldova și organizațiile locale de tineret.

„Am putut reprezenta Republica Moldova la numeroase conferințe și seminare în alte țări”, a adăugat Mihai.

Ce te motivează cel mai mult în activitatea pe care o faci?

„Viitorul țării noastre și al poporului nostru! Încerc să fac ceea ce ne va ajuta ca națiune să mergem mai departe și să ne dezvoltăm! Îmi concentrez proiectele către tinerii care vorbesc limba rusă, deoarece sunt foarte vulnerabili în Republica Moldova și de multe ori nu își văd viitorul aici! La rândul meu, am fost și eu un băiat care nu-și vedea viitorul în țară, nu vorbea româna, nu simțea multă dragoste pentru țara sa, nu vedea nicio perspectivă aici, era sub influența propagandei și avea o atitudine nu prea bună față de parcursul european. Am avut norocul să întâlnesc oameni care mi-au deschis ochii, mi-au arătat multitudinea de posibilități pe care le avem în Republica Moldova și care m-au făcut să-mi iubesc atât de mult țara! De asemenea, vreau să devin o astfel de persoană pentru cineva!”, a declarat Mihai pentru ZUGO.

Care sunt cele mai utile aplicații/programe pe care le folosești?

„Nu am instalate multe aplicații în telefon. Monitorizez știrile pe Telegram în fiecare zi, comunic cu colegii mei de muncă pe Messenger, iar cu prietenii pe Instagram. Recent am descoperit aplicații de planificare care mă ajută foarte mult. Îmi place să-mi planific activitățile și programul”, a mai spus Mihai.

Această prezentare necesită JavaScript.

Întrebat despre cine îl inspiră cel mai mult, Mihai a recunoscut că este o fire emoțională, iar oamenii din jurul său contribuie cel mai mult cu doze de inspirație.

„Iubesc atât de mult oamenii și emoțiile pe care mi le transmit, încât creez deseori proiecte și dezvolt noi sarcini pentru muncă, imediat după ce primesc o anumită încărcătură emoțională de la cineva. Pentru cineva a bea un cafea cu un prieten în parc este ceva obișnuit, dar pentru mine este încă un motiv care îmi aduce fericire”, susține tânărul.

Cum este să fii co-președinte al Comitetului consultativ al tinerilor din Moldova din cadrul ONU?

„A fost o experiență grozavă pentru mine! Am cunoscut oameni noi care îmi sunt prieteni și colaborăm în prezent. Am învățat cum funcționează sistemul ONU și ce programe are ONU în Republica Moldova. Per general, am ajutat toate comitetele ONU în dezvoltarea programelor pentru tineri și am ținut prelegeri educaționale în rândul tinerilor pentru ca aceștia să afle mai multe despre ONU în Republica Moldova. Eu am lucrat mai mult la dezvoltarea externă a comitetului și la reprezentarea acesteia în societate, fiind responsabil de diverse parteneriate. Cel mai important lucru pentru mine în calitate de student la Relații Internaționale a fost să aflu cum este să lucrez într-o organizație internațională”, a povestit Mihai Peicov.

Cum alegi să-ți petreci timpul liber? Ce hobby-uri ai?

„Din cauza numărului mare de proiecte în care sunt implicat, nu am prea mult timp liber. Atunci însă când beneficiez de acesta, îmi place doar să mă plimb în parc cu oameni apropiați și să vorbesc despre ultimele știri la o ceașcă de cafea! Nu prea am hobby-uri, cu excepția călătoriilor și a cititului de cărți istorice”, a mai relatat tânărul pentru ZUGO.

„Încă fac greșeli, dar nu este ceva grav. Important este faptul că am început să o învăț și vreau să o învăț!”

Mihai este vorbitor nativ de limbă rusă, dar cunoaște și vorbește foarte bine limba română. ZUGO a dorit să afle cum a reușit să învețe limba română, dar și cum crede că ar fi putea fi motivați reprezentanții minorităților să învețe limba română.

„M-am născut într-o familie mixtă. Tatăl meu este bulgar, iar mama mea este moldoveancă. Am auzit cum se vorbea limba română printre rude încă din copilărie, dar trăind într-o regiune în care comunicarea în limba rusă este la ordinea zilei, am început să vorbesc și rusă și bulgară. Bulgara este limba pe care o vorbește familia mea, inclusiv mama care a învățat-o. Am început să învăț limba română la școală și o cunoșteam un pic mai bine decât colegii mei, datorită rudelor din partea mamei. Când veneam în vizite la ei, auzeam și memoram fraze în română.

Este necesar de remarcat faptul că nici eu și nici colegii mei nu am învățat limba română la școală, pentru că în Găgăuzia predarea limbii române este la un nivel teribil. Este într-adevăr o mare problemă! Majoritatea tinerilor din sudul Republicii Moldova nu își văd viitorul aici și pur și simplu nu sunt interesați să învețe limba română. Când am început să lucrez și să fac primii pași în domeniul meu, mi-am dat seama că vreau să rămân să trăiesc, să studiez, să lucrez în Republica Moldova. Apoi mi-am dat seama că trebuie să învăț limba română. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu la universitate într-o grupă cu predare în limba română”, ne-a povestit tânărul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Totuși, Mihai susține că principalul motiv pentru care a început să învețe și să vorbească limba româna sunt urmăritorii săi care l-au susținut.

„Am vrut să mă adresez lor cu o pronunție mai bună și un vocabular mai dezvoltat! Acum folosesc 70% română și aproximativ 30% rusă. Încă fac greșeli, dar nu este ceva grav. Important este faptul că am început să o învăț și vreau să o învăț. Tinerii care nu cunosc bine limba română sunt jenați să o vorbească din cauza accentului și a greșelilor. Eu le spun mereu: „nu ezitați, vorbiți chiar și cu greșeli, cu intonație greșită, dar vorbiți!”. Acesta este modul în care înveți”, susține tânărul din Găgăuzia.

Când ai o problemă, cum încerci să o rezolvi? Ce faci în primul rând?

„De cele mai multe ori nu intru în panică, dar încerc să mă concentrez asupra modului prin care pot rezolva problema. Din fericire, rareori am avut parte de probleme grave și am avut noroc de două lucruri: În primul rând, întotdeauna iau decizii fiind calm. În al doilea rând, am oameni ale căror sfaturi le prețuiesc foarte mult. Aceștia sunt profesorii și mentorii mei nu numai la muncă, ci și în viață. Pot apela la ei pentru sfaturi, pentru că sunt mai în vârstă și mai experimentați decât mine. Desigur că cel mai mare sprijin și ajutor îl primesc de la părinții mei, cu care mă consult foarte des și pot vorbi ca între prieteni”, ne-a mai relatat Mihai.

Odată cu apariția ChatGPT, un instrument deschis de AI, subiectul inteligenței artificiale a devenit la modă în spațiul public. Ce beneficii și ce riscuri vezi, la prima vedere, în dezvoltarea AI la scară globală?

„Este un subiect foarte cool! Sunt un susținător absolut al dezvoltării AI! În ceea ce privește beneficiile, cred că dezvoltarea poate îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, poate dezvolta educația, extinde oportunitățile de învățare și va permite obținerea unei experiențe de dezvoltare personalizată și mai eficientă. De asemenea, cu inteligența artificială, putem rezolva un număr imens de probleme pentru persoanele cu limitări speciale sau persoanele din grupuri vulnerabile Dar văd și anumite riscuri precum crearea și difuzarea de informații false, fraudă și alte tipuri de criminalitate informatică. Mai mult, trebuie luată în considerare și gradul de securitate a datelor cu caracter personal. Ar trebui trebui să dezvoltăm AI ținând cont de dezavantajele acesteia și lucrând pentru a le reduce”, consideră Mihai.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Nu este înfricoșător să te împiedici, să cazi, să te întorci și să o iei de la capăt, este înfricoșător să nu-ți recunoști greșelile și să faci ceva în zadar”

Întrebat ce sfaturi ar putea să le ofere tinerilor, Mihai le-a recomandat să lupte și să-și înfrunte fricile, dar mai ales să-și recunoască greșelile.

„Luptați cu fricile voastre! Nu trebuie să vă fie frică să începeți să întâlniți oameni noi, să descoperiți ceva nou, să vă mișcați și să vă dezvoltați! Nu ezitați să vorbiți și să vă apărați poziția. Nu ezitați să întrebați dacă ceva nu vă este clar, dar cel mai important, nu vă opriți niciodată, chiar dacă există oameni care vor încerca să vă oprească sau momente care vă vor doborî – mergeți mai departe și profitați de tot ce vă oferă această viață! Fiecare oportunitate este o nouă etapă pe drumul către obiectivul sau scopul vostru. Dar cu toate acestea, fiți capabili să vă recunoașteți greșelile și să le corectați. Nu este înfricoșător să te împiedici, să cazi, să te întorci și să o iei de la capăt, este înfricoșător să nu-ți recunoști greșelile și să faci ceva în zadar”, conchide Mihai.

Această rubrică conține puncte de vedere și experiențe ale tinerilor care s-au remarcat prin performanțe sau specificul activității lor. Scopul rubricii este să ofere tinerilor și adolescenților perspective de comportament și viziuni ale altor persoane apropiate vârstei lor, ce ar putea contribui la dezvoltarea personală.

Articole asemănătoare

Back to top button