The Insider: R. Moldova a devenit, în premieră, ținta rețelei ruse de dezinformare „Matrioșka”. Boții, cu acuzații la adresa Maiei Sandu

Rețeaua rusă de dezinformare „Matrioșka” desfășoară pentru prima dată o campanie îndreptată împotriva Republicii Moldova. Pe rețelele sociale Twitter (X) și Bluesky sunt distribuite videoclipuri care imită conținutul unor instituții de presă internaționale sau al unor universități. În acestea se afirmă că președinta Maia Sandu ar fi câștigat alegerile prezidențiale prin campanii de propagandă și că, în prezent, desfășoară represalii împotriva oponenților săi. Informațiile au fost relatate de proiectul „Блокировщик ботов” (antibot4navalny) pentru The Insider.
Președinția de la Chișinău nu a reacționat deocamdată la campania desfășurată de rețeaua rusă, notează newsmaker.md.
Potrivit sursei, într-unul dintre videoclipurile realizate — chipurile de serviciul guvernamental francez de combatere a dezinformării VIGINUM — și distribuit pe Twitter cu mesajul „VIGINUM a pregătit un studiu pe mai multe niveluri despre fenomenul propagandei în favoarea Maiei Sandu pe TikTok”, se afirmă că pentru filmarea și distribuirea videoclipurilor de dezinformare în sprijinul Maiei Sandu s-ar fi cheltuit câte 1 milion de dolari pe zi.
Într-un alt videoclip, în limba franceză, care este prezentat sub aparența unui discurs al unui profesor de la una dintre universitățile franceze, Maia Sandu este acuzată de represiuni politice în urma arestării Evgheniei Guțul. Aceasta este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile la funcția de bașcan din 2023, precum și de falsificarea documentelor oficiale și a rapoartelor cu privire la campanie.
„Profesorul francez susține că Maia Sandu este implicată în corupție și controlează parlamentul corupt al Moldovei”, se comunică în textul care însoțește acest videoclip.
În unele dintre aceste videoclipuri este menționată și Veronica Dragalin, fosta șefă a Procuraturii Anticorupție a Moldovei. Potrivit unui videoclip fals, Dragalin a promis că va trimite către 300 de instituții media europene dovezi potrivit cărora Maia Sandu ar fi luat mită și ar fi câștigat alegerile prezidențiale prin manipulări. Dragalin este menționată și pe o copertă falsă a revistei La Tribune, distribuită, de asemenea, de rețeaua „Matrioșka”.
Potrivit sursei, pe lângă acuzațiile de corupție și presiunile asupra oponenților, în videoclipurile cu „profesori universitari” sunt promovate narative obișnuite ale propagandei Kremlinului. De exemplu, se afirmă că Maia Sandu ar face parte din comunitatea LGBT și că, sub conducerea sa, „valorile netradiționale” vor înlocui inevitabil „valorile tradiționale” în Republica Moldova.
Citește continuarea pe newsmaker.md.