Londra, Paris și Amsterdam – cele mai vizitate capitale din lume. Cu ce se laudă Chișinăul?
Londra, Paris și Amsterdam sunt cele mai atractive capitale pentru turiști. Potrivit unui studiu realizat de Momondo, în afară de obiectivele turistice, călătorii mai sunt tentați și de prețurile pentru cazare.
Chișinăul se află în topul orașelor cu cele mai ieftine prețuri pentru cazare (64 de euro per noapte), alături de Ankara (51 de euro per noapte) și Kiev (58 de euro per noapte). Capitala României, București, este amplasată pe locul 30 în lista metropolelor cu cele mai accesibile prețuri pentru hotel, suma pentru o noapte de cazare constituind 84 de euro.
„Cea mai căutată capitală este Londra, urmată de Paris şi Amsterdam. Oraşele europene domina clasamentul, ocupând primele 7 poziţii în ierarhia atragerii turiştilor. Istoria, bogăţiile naturale, nivelul de trai, sau normele de igienă specifice statelor din vestul continentului contribuie împreună la dezvoltarea industriei turismului”, transmite presa română, citând analiza realizată de specialiștii portalului de călătorii.
Studiul a fost realizat în baza căutărilor de hoteluri în 143 de orașe-capitale din întreaga lume.