Eliberat pe cauțiune la Londra, Platon a fost condamnat la 24 de ani de închisoare în Rusia

Veaceslav Platon a fost condamnat în lipsă la 24 de ani de închisoare în Federația Rusă. Controversatul om de afaceri este învinuit de retragerea ilegală din țară a peste 48 de miliarde de ruble, scrie agenția rusă de stat RIA Novosti.
„Astăzi, Judecătoria raională Preobrajenski din Moscova a pronunțat o sentință în lipsă în dosarul penal intentat lui Veaceslav Platon. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea a două infracțiuni prevăzute la alineatul 3, literele „a” și „b” din articolul 193.1 al Codului Penal al Federației Ruse (efectuarea de operațiuni valutare privind transferul de fonduri în valută străină în conturi ale nerezidenților prin utilizarea de documente false). Tribunalul l-a condamnat pe Platon la 24 de ani de închisoare într-o colonie corecțională de regim strict, prin cumul parțial al pedepsei cu cea dictată de Tribunalul raional Tverskoi din Moscova pe 27 iulie 2023”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale din Rusia, citată de RIA Novosti.
Organele de drept precizează că dosarul penal a fost examinat în conformitate cu prevederile articolului 5 din Codul Penal și 247 din Codul de procedură penală al Federației Ruse, întrucât Platon se află pe lista persoanelor căutate internațional.
Instanța a mai stabilit că, până în iunie 2013, la Moscova și Chișinău, proprietarul real al SA BC Moldindconbank, Veaceslav Platon, împreună cu complici, a creat un grup criminal cu scopul de a retrage ilegal fonduri în valută străină din Rusia. Până în mai 2014, membrii grupului au efectuat tranzacții valutare pentru a transfera fonduri în valută străină din conturile corespondente ale mai multor instituții de creditare rusești în conturile bancare ale unui nerezident – BC Moldindconbank. Totodată, documente cu informații deliberat false despre temeiurile, scopurile și scopul transferurilor au fost furnizate instituțiilor de creditare rusești cu autorizarea unui agent de control valutar. Suma totală a fondurilor retrase a depășit 48 de miliarde de ruble.
Reacția lui Platon
„La pedeapsa anterioară de 20 de ani s-au mai adăugat încă 4. Niciun sens, doar încă un motiv pentru a se face gălăgie. Parcă ar fi oameni maturi, dar se ocupă cu prostii”, a reacționat omul de afaceri pe o rețea de socializare.
ZUGO precizeză că tot astăzi, Platon a fost eliberat pe cauțiune la Londra.