fbpx

„Pauză tehnică până mâine”. S-a încheiat cea de-a patra rundă de negocieri ruso-ucrainene

Noua sesiune de negocieri între Ucraina şi Rusia începută luni, 14 martie, a luat o pauză tehnică şi va continua marţi, a anunţat pe Twitter șeful delegației ucrainene la negocieri, Mihail Podoliak.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„O pauză tehnică a fost luată în negocieri până mâine. (Este necesară) pentru activitate suplimentară în subgrupurile de lucru şi clarificarea unor definiţii individuale. Negocierile continuă’”, a transmis negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

Înaintea acestui anunţ, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski îşi manifestase într-un mesaj video speranţa că în cursul serii urmează să se facă un bilanţ al acestei noi runde de „negocieri dificile”.

„O videoconferinţă între delegaţii a început deja astăzi. Ea continuă. Toată lumea aşteaptă noutăţi. Vom reveni în cursul serii”, a declarat preşedintele ucrainean despre a patra rundă de negocieri, ce a avut loc online, spre deosebire de precedentele trei, care s-au desfăşurat în Belarus.

„Trebuie să rezistăm şi să luptăm pentru a câştiga, pentru a ajunge la o pace pe care ucrainenii o merită, o pace corectă cu garanţii de securitate pentru statul nostru, pentru poporul nostru. Şi pentru a le transpune în scris la negocieri, negocieri dificile”, a adăugat Zelenski în mesajul său.

Cele trei runde de negocieri purtate anterior nu s-au încheiat cu prea mari rezultate, Rusia și Ucraina reușind să ajungă la înțelegeri doar în privința organizării coridoarelor verzi pentru evacuarea civililor.

Articole asemănătoare

Back to top button