NATO, despre R. Moldova: Nu există riscuri militare iminente, dar anticipăm provocări rusești sub steag fals
NATO anticipează acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals în Republica Moldova, unde sunt deja în curs de derulare încercări de destabilizare, însă nu vede riscuri militare iminente pentru această țară. Este vorba mai degrabă de a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu pentru Digi24.
Totuși, Alianța Nord-Atlantică rămâne extrem de atentă în ceea ce privește sprijinul pentru țările care sunt sub o astfel de presiune, cu atât mai mult cu cât conflictul din Ucraina riscă să fie unul de lungă durată, iar Kievul trebuie să fie sprijinit nu doar pentru a-și limita pierderile, ci pentru a câștiga acest război, a explicat Mircea Geoană.
Pe de altă parte, în ciuda retoricii tot mai insistente care vine dinspre Moscova, NATO nu are elemente care să indice că Rusia ar avea de gând să recurgă la arma nucleară. Un astfel de discurs este destinat să pună presiune psihologică asupra Ucrainei și asupra democrațiilor occidentale, a arătat Mircea Geoană.
Întrebat despre pericolele ca conflictul armat să depășească hotarele Ucrainei, având în vedere evenimentele din Transnistria, Mircea Geoană a răspuns că NATO nu vede riscuri militare iminente la adresa Republicii Moldova sau a Georgiei.
„În schimb, anticipăm acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals, nu atât de mult pentru a crea dificultăți Republicii Moldova, cât pentru a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa. De aceea suntem extrem de atenți în sprijinul nostru și pentru țările care sunt sub o astfel de presiune, dar repet, la adresa Republicii Moldova nu vedem în acest moment riscuri iminente de natură militară. Încercări de destabilizare, în schimb, putem să spunem că ele sunt în derulare”, a spus Geoană.