fbpx

În Ucraina a fost trimisă cea mai mare echipă de anchetatori desfăşurată vreodată pentru investigarea crimelor de război

Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a anunţat marţi desfăşurarea în Ucraina a unei echipe de 42 de anchetatori şi experţi, cea mai mare misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren, pentru a ancheta crimele comise în timpul invaziei ruse, relatează AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Confirm astăzi că biroul meu a trimis o echipă formată din 42 de anchetatori, experţi în criminalistică şi alt personal de sprijin în Ucraina”, a declarat într-un comunicat Karim Khan, adăugând că este vorba despre „cea mai importantă misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren o singură dată”.

Procurorul CPI, instanţă creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a deschis pe 3 martie o anchetă asupra acuzaţiilor de crime de război şi de crime împotriva umanităţii în Ucraina, după ce a primit undă verde din partea celor aproape 40 de state părţi, scrie digi24.ro.

Karim Khan s-a deplasat în Ucraina în aprilie, în special la periferia Kievului, la Bucea, unde cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite pe 2 aprilie.

„Datorită desfăşurării unei echipe de anchetatori, vom fi mai bine plasaţi pentru a exploata pistele şi a aduna mărturii privind atacuri militare care ar putea fi constitutive unor crime vizate în Statutul de la Roma”, tratatul fondator al CPI, a declarat el.

Khan a mulţumit de altfel guvernului olandez pentru cooperarea sa, prin desfăşurarea unui „număr important de experţi naţionali” în sprijinul misiunii CPI, cu sediul la Haga, în Ţările de Jos.

„Activităţile noastre în materie de anchetă şi de criminalistică în teren vor câştiga în eficacitate datorită acestei colaborări”, a adăugat el.

Articole asemănătoare

Back to top button