fbpx

Armata ucraineană: Rusia se pregătește să organizeze un „referendum” în regiunea ocupată Herson

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, într-un raport prezentat la miezul nopții de miercuri spre joi, susține, printre altele, că Rusia încearcă să pregătească un referendum privind proclamarea „Republicii Populare Herson”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Pentru a controla teritoriile ocupate temporar din sudul Ucrainei, inamicul încearcă să creeze administrații militaro-civile și a început pregătirile pentru organizarea unui referendum privind crearea unei entități quasi-statale pe teritoriul regiunii Herson (așa-numita Republica Populară Herson)”, scrie Statul Major.

Armata ucraineană nu oferă detalii. BBC, care a scris despre subiect, spune că încă nu poate verifica aceste informații, în condiții de război.

Herson este singurul centru regional al Ucrainei pe care trupele ruse au reușit să-l ocupe.

În aceeași regiune Herson, Statul Major ucrainean raportează că forțele ucrainene au recăpătat controlul asupra satelor Orlovo, Zagradovka și Kochubeevka.

Articole asemănătoare

Back to top button