Vizită neanunțată la Tiraspol? Noua viceprim-ministră pentru Reintegrare, la discuții la Krasnoselski
Proaspăt-numita în funcție de viceprim-ministra pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a mers astăzi la Tiraspol unde s-a întâlnit cu așa-zisul lider al regiunii transnistriene, Vadim Krasnoselski. Totodată, autoritățile de la Chișinău nu au anunțat oficial această vizită.
Potrivit Tiraspolului, ședința a fost organizată cu scop informativ și ca cei doi oficiali să se cunoască oficial. Vadim Krasnoselskii a felicitat-o pe Cebotari cu ocazia numirii sale, subliniind că este un lucru responsabil și dificil.
De asemenea, așa-numitul lider transnistrean și-a exprimat speranța că aportul Olgăi Cebotari la procesul de negociere va contribui la reluarea și continuarea efectivă a dialogului moldo-transnistrean, care ar asigura în cele din urmă o viață confortabilă și calmă pe ambele malurile Nistrului.
Interlocutorii au discutat mai multe probleme de actualitate din agenda negocierilor, prezentând modalități de interacțiune ulterioară.
Amintim că, doar patru zile în urmă, Olga Cebotari a devenit viceprim-ministră pentru Reintegrare, după ce a fost reprezentantă a Guvernului în Comitetul Executiv al CSI.