video | Replici savuroase în Estonia despre Unire și grădinărit: „Poate Maia va deveni președinta României”
La conferința „Lennart Meri” de la Tallin, Estonia, dedicată politicii externe și de securitate, președinta Maia Sandu, a fost întrebată de fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, de ce nu înfăptuiește Unirea R. Moldova cu România.
„Avem acum mai mult sprijin popular pentru integrarea în UE și aceasta este calea pe care o urmăm”, a răspuns șefa statului, adăugând că, „dar asta nu înseamnă că nu putem avea mai mult sprijin popular pentru unificarea cu România dacă, la un moment dat, cetățenii din R. Moldova vor vedea că UE nu se mișcă destul de repede”.
„Noi avem o susținere populară mai mare pentru integrarea în UE. Acest lucru s-a văzut la referendum. Așadar, continuăm cu integrarea în UE, am lucrat la angajamentele noastre, iar acest lucru fost recunoscut în rapoartele UE. Sperăm că UE ne va ajuta să continuăm pe acest drum. Dar da, vom face totul pentru a ne păstra oamenii în siguranță și pentru a ne menține țara parte a lumii libere. Aceasta este sarcina noastră principală și vom găsi toate modalitățile pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă”, a declarat Maia Sandu, citată de zdg.md.
Ulterior a intervenit Jakov Milatović, președintele Muntenegrului, care a spus că Maia Sandu poate „va deveni într-o zi președinta României”, menționând că ar fi „un președinte grozav, indiferent de țară”.
Momentul a continuat cu răspunsul președintei Sandu, care a stârnit zâmbete în sală: „Vă mulțumesc foarte mult! Mi-ar plăcea să mă ocup puțin de grădinărit după ce termin cu toate acestea”.
„Poți face grădinărit și în România”, a intervenit moderatoarea panelului de discuții.
Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru la Tallinn, la invitația președintelui Estoniei, Alar Karis.



