fbpx

video | Președintele CUB, Igor Munteanu, propune cetățenilor un angajament: Oferim două valori esențiale în schimbul votului – onoarea și reputația

Reprezentanții Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) îndeamnă cetățenii să iasă neapărat la vot la alegerile locale din 5 noiembrie. Președintele formațiunii, Igor Munteanu, a propus cetățenilor un angajament prin care aceștia să voteze candidații CUB la funcția de primari, consilieri, iar ei vor garanta un drum drept spre normalitatea vieții, Europa civilizată, standardele și prosperitatea dorită.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Igor Munteanu a declarat, într-o conferință de presă, că în campania electorală actuala putere și-a făcut de cap: „CUB a comunicat public pe parcursul a mai multor săptămâni despre mai multe nereguli care s-au constatat în cadrul campaniei electorale, asupra grupurilor de influență toxică care au venit din Israel și alte locații. Au transmis rapoarte către autoritățile electorale. CUB este interesat ca alegerile locale să se desfășoare conform standardelor și normelor democratice. Pentru asta e nevoie ca cetățenii Moldovei să participe la alegeri cât mai mulți, plenar, conștient, indiferent de statut, limbă, confesiunea din care fac parte, deoarece participarea la alegeri va da legitimitate procesului electoral”.

Potrivit lui Igor Munteanu, CUB oferă două valori esențiale în schimbul votului pe care-l așteaptă: onoarea și reputația. În opinia sa, campania asumată la Chișinău a fost una articulată, argumentată, creată în jurul schimbării și atitudinii, deoarece fără atitudine nu se poate face democrație europeană în Republica Moldova și fără o schimbare, doar cu mimarea unor procese, nu se face altceva decât să se dezamăgească în mod fundamental alegătorii și cetățenii.

Ion Bulgac, candidatul CUB la Primăria mun. Chișinău, a afirmat că are certitudinea că campania sa eletorală a fost construită corect și a fost despre valori precum responsabilitate sau asumare de răspundere. Prioritățile setate pentru Chișinău se referă la elaborarea unui plan urbanistic nou, aducerea de investiții și necesitatea de a construi. În opinia sa, starea în care este orașul astăzi condiționează la acțiuni dure, dar CUB este gata să-și asume asta – notează ipn.md.

Rodica Gramma, vicepreședinte CUB, a rugat cetățenii să voteze moral, în conformitate cu propriile valori, pentru oamenii care simt că-i reprezintă, care au aceleași aspirații. Îndemnul său este să se meargă la vor și să se voteze cu inima. Potrivit Rodicăi Gramma, CUB are o echipă de profesioniști, cu oameni care nu au făcut politică, dar care știu ce trebuie țării și orașului Chișinău.

Articole asemănătoare

Back to top button