video | „Noul havuz” și ingeniozitate „la prostii”. Ploaia din Chișinău, motiv de dispută între guvernare și Primărie
Stihia de marți seara a creat „un nou havuz” pe strada Mateevici din centrul capitalei, prilej pentru care deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a ironizat activitatea Primăriei Chișinău.
„Probabil din nou e o chestie de design pe care nu o înțelegem”
„Se pare că primarul Ceban a instalat un nou havuz în capitală. Fix pe strada Mateevici. Cam pe carosabil. Se putea în altă parte, că încurcă la trafic.
Probabil din nou e o chestie de design pe care nu o înțelegem, cum nu am înțeles despre termoizolarea trecerilor pietonale”, a comentat parlamentarul pe o rețea de socializare, publicând și o înregistrare video.
„E bine pentru ei când e rău în Chișinău”
Replica de la Primărie nu s-a lăsat așteptată. Cea cu reacția a fost Natalia Ixari, purtătoarea de cuvânt a primarului, care
„Da, chiar gândeam cine va fi primul. Unul mai ingenios ca altul la prostii.
În timp ce toate serviciile lucrează la turații maxime, iar pompierii luptă cu flăcările izbucnite la o casă pe str. Columna.
E bine pentru ei când e rău în Chișinău. Aici tot sunt oameni, nu merită atâta ură”, a comentat aceasta.
Vezi și: video | Imagini de groază pe strada Albișoara: O ambulanță a fost înghițită de ape