Foto: partidulsor.md
Președintele Partidului Șor, Ilan Șor, a lansat un apel public în care cheamă politicienii la consolidare „în numele salvării cetățenilor Moldovei”. El a accentuat că Republica Moldova se află într-o criză social-economică acută, iar aceasta poate fi depășită numai cu eforturi comune.
„Sunt ferm convins în victoria Violetei Ivanov, dar e timpul să ne gândim și la ceea ce ne așteaptă după 2 noiembrie. Haideți să evaluăm situația la rece. Mulți concetățeni de-ai noștri pur și simplu nu au ce mânca. De aceea, haideți măcar o dată să renunțăm la ambiții, să ne așezăm la masa de negocieri și să ne unim eforturile în numele salvării cetățenilor noștri. Astăzi nu e timpul să ne hârâim și să ne împroșcăm cu noroi”, a declarat Ilan Șor într-o înregistrare video plasată pe Facebook.
El a menționat că în cazul consolidării politicienilor, sunt suficienți doi ani pentru a readuce situația din Republica Moldova la indicatorii de până la criza generată de pandemie.
„Dacă fiecare va contribui cu ceea ce poate, vom face o echipă puternică. Vă chem să ne oprim, să oprim acest război politic și să salvăm cetățenii noștri. Haideți să demonstrăm că suntem oameni responsabili cetățenilor care ne-au încredințat voturile lor”, a punctat liderul Partidului Șor.
P.
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…