fbpx

video | Ex-deputatul Botnari, cunoscut ca„Borsetka”, mesaj în premieră de la Londra: În 2019 am emigrat cu familia

Ex-deputatul Partidului Democrat, Constantin Botnari, în premieră după ce formațiunea a pierdut puterea în 2019, a apărut într-o înregistrare video pe Youtube, în care s-a arătat uimit că a fost anunțat în căutare internațională și a anunțat că va cere Procuraturii Generale crearea unei comisii rogatorii pentru a fi cercetat în Marea Britanie, acolo unde s-a stabilit cu traiul împreună cu familia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Constantin Botnari susține că nu se ascunde și că se află la Londra.

În 2019 am emigrat cu familia mea în Marea Britanie, fără a avea vreo restricție de deplasare. În prezent locuiesc și muncesc aici într-o firmă privată. Cu trei săptămâni în urmă am aflat din presa din Moldova că sunt dat în căutare prin Interpol. Tare m-a uimit acest caz. Niciodată nu am fost cercetat penal, nu am fost citat nicio pe o cauză penală”, declară Botnari.

Sunt deschis să colaborez cu ancheta și nu mă ascund și consider că tot ce se petrece în privința mea este incorect și totul e pus la cale de foștii mei oponenți politici care sunt la guvernare. Nu înțeleg cum instanța nu s-a expus în privința mandatului meu de arest, dar deja șefii Interpol din Republica Moldova tirajează în presă informația că sunt dat în căutare și căutat internațional. Locuiesc la Londra, nu e nevoie să folosiți instituțiile internaționale pentru a mă căuta și a tiraja informații greșite pentru a face senzație în Republica Moldova”, a adăugat fostul secretarul general al Partidului Democrat.

Amintim că fostul deputat a fost anunțat în căutare internațională, în decembrie 2021, în cadrul unui dosar penal. Constantin Botnari era cunoscut ca „mâna dreaptă” a fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, fiind cunoscut în spațiul public și ca „borsetka”.

Articole asemănătoare

Back to top button