Președintele CUB: Schimbarea premierului nu rezolvă problema de performanță a actualului Guvern
Schimbarea ușoară a componenței Guvernului nu va rezolva problema de performanță a acestuia, este de părere președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu. Potrivit lui, în echipa noului prim-ministru, Dorin Recean, se regăsesc persoane care nu s-au manifestat prin inițiative strălucite în Guvernul Gavrilița, iar acest lucru reprezintă o dezamăgire.
„Este o mare dezamăgire faptul că din echipa unui prim-ministru mult mai ambițios decât predecesorul său se regăsesc oameni care nu au strălucit prin inițiative. Mă refer la Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației. Din contra, au fost inițiative șubrede după consistența lor. Mă refer la reforma universitară, o comasare neizbutită a universităților fără un plan de implementare. Iar în privința domeniului economiei, avem carențe serioase de viziune, nu e vorba de programe stufoase, cu un amsamblu de priorități care ar putea dinamiza economia și s-o readucă din stagnare. Din punctul meu de vedere doar schimbarea vechiului prim-ministru cu o ușoară împrospătare a câtorva ministere, nu rezolvă problema de performanță a actualului Guvern”, a spus Igor Munteanu în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.
Joi, 16 februarie, Parlamentul a oferit vot de încredere programului de guvernare și echipei guvernamentale conduse de Dorin Recean. Programul de guvernare intitulat „Moldova prosperă, sigură, europeană” are ca obiective majore consolidarea instituțiilor, crearea unui mediu de afaceri competitiv și integrarea europeană a Republicii Moldova, prin deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.