fbpx

Plahotniuc s-ar fi ocupat cu traficul de ființe umane. Fost general afirmă că el ar fi păstrat banii bandiților

Vladimir Plahotniuc s-ar fi ocupat cu trafic de ființe umane. Cel puțin așa afirmă generalul Nicolae Alexei, fostul șef al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate și Corupției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Actualmente fiind implicat în campanie electorală și candidând la funcția de deputat din partea Partidului Legii și Dreptății, Alexei a fost invitat în studioul emisiunii „Puterea a Patra”. Așadar, acesta a relatat mai multe inclusiv despre organizațiile criminale care activau în Republica Moldova în anii 90.

Conform lui, Plahotniuc ar fi fost membru al organizației criminale conduse de Petru Gîlcă, alias Micu. Aceasta avea peste 500 de membri, iar de așa-numita „bancă” ar fi răspuns Plahotniuc timp de trei ani. Ulterior, el ar fi fost reprofilat și s-ar fi ocupat de trafic de ființe umane.

Nicolae Alexei afirmă că toate calitățile de lider și caracterul Plahotniuc și le-ar fi format în cadrul grupării. Totodată, consideră că fostul lider democrat ar fi organizat guvernarea din urmă a Republicii Moldova după modelul unei organizații criminale.

De asemenea, liderul Partidului Legii și Dreptății consideră că fostul lider democrat ar mai dirija anumite lucruri în Republica Moldova, iar schemele care se presupune că au fost create de el ar mai funcționa.

„Multe scheme, prin care trec miliarde, au rămas în voia sorții, fără șef, măcar că de acolo de unde este dirijează treburile la noi în Moldova. Știu cu certitudine. Mai am și eu relații”, a conchis Alexei, punctând că anumite persoane cu funcții de răspundere mai sunt implicate la comiterea infracțiunilor.

Vlad Plahotniuc, plecat din Republica Moldova de doi ani și de negăsit, nu a comentat deocamdată acuzațiile. În spațiul public se vehiculează că actualmente acesta s-ar afla în Turcia.

Articole asemănătoare

Back to top button