fbpx

Parlamentul a respins inițiativa creării unei Comisii privind combaterea pandemiei

Propunerea lansată de Partidul Democrat (PDM) privind crearea unei Comisii parlamentare pentru combaterea pandemiei nu a fost inclusă pe ordinea de zi a Legislativului. În același timp, Violeta Ivanov i-a acuzat pe democrați că nu ar fi venit cu astfel de inițiative atunci când PDM avea miniștri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui Pavel Filip, proiectul prevedea ca toate fracțiunile să se implice în activitatea Comisiei. Potrivit lui, timp de o săptămână aceștia ar fi urmat să vină cu măsuri care să ajute la depășirea crizei.

„Propunem crearea unei Comisii speciale pentru identificarea măsurilor privind depășirea crizei provocate de COVID-19. Să participe toate fracțiunile și timp de o săptămână să vină cu măsuri de urgență. Dacă nu depășim această criză, atunci în zadar discutăm despre alte inițiative”, a declarat Filip.

După ce propunerea a fost supusă votării și nu a fost susținută de majoritate, Violeta Ivanov și Pavel Filip au făcut un schimb de replici, deputata declarând că democrații ar fi trebuit să vină cu asemenea inițiative când aveau patru miniștri și erau la Guvernare.

Drept răspuns, liderul PDM a punctat că formațiunea sa a venit și anterior cu idei similare. „Noi am plecat de la guvernare, iar voi ați venit la guvernare și trebuie să vă fie interesant”, a conchis Filip.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button