fbpx

„Nici cu stânga, nici cu dreapta”. Șor spune că nu va face coaliție cu nimeni

Fracțiunea parlamentară a Partidului Șor și platforma Pentru Moldova nu participă și nici nu vor participa la formarea alianțelor în Parlament. Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Șor, Ilan Șor, drept replică la declarațiile mai multor politicieni de opoziție de la ședința de joi a Parlamentului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit fostului primar de Orhei, deputații platformei parlamentare votează doar proiectele necesare țării și cetățenilor.

Dacă n-ar fi fost ieri circul sindicatului „grădinii zoologice”, adică a unor deputați, atunci ați fi observat cum votează Platforma Pentru Moldova, care era gata să susțină proiecte propuse și de partidele de stânga, și de dreapta”, a declarat Ilan Șor într-o înregistrare video publicată pe Facebook.

Legile adoptate joi în Parlament și susținute de platforma Pentru Moldova sunt de o importanță strategică, afirmă politicianul.

Printre acestea, Șor a menționat legea bugetului, politica bugetar-fiscală pentru anul 2021, pachetul de legi cu privire la statutul Găgăuziei și legea despre funcționarea limbilor. Acesta s-a referit și la hotărârea de a întoarce în posesia statului terenul fostului stadion republican, amintind și despre propunerea sa de a construi pe acel teren un parc de cultură și odihnă.

Ilan Șor a mai subliniat că optează în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate, însă Parlamentul trebuie să fie funcțional până când acestea vor fi organizate.

Sunt o sumedenie de probleme și chestiuni curente, deci țara trebuie să fie funcțională, indiferent de ambițiile diferitor politicieni”, a concluzionat politicianul.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button