Ministrul Justiției: Sunt analizate aspectele scoaterii în afara legii a Partidului Șor
Mandatul noului primar de Bălți, Nicolai Grigorișin, ales cu puțin peste 7 mii de voturi, este unul reprezentativ, întrucât noul edil a fost ales de către cetățeni. Este replica ministrului Sergiu Litivinenco la rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi, organizate la Bălți. Potrivit ministrului Justiției, excluderea din cursă a candidatului Partidului Șor, pentru abateri financiare, va fi o lecție pentru toți concurenții electorali să respecte legislația și să-și declare toate cheltuielile din campanie, notează IPN.
Deși la turul doi al alegerilor locale noi din Bălți, la urne s-au prezentat doar 10 209 de persoane sau 9,98% din numărul total al alegătorilor, ministrul Justiției spune că mandatul noului edil este unul reprezentativ.
„Este cu mult mai reprezentativ decât dacă primarul ar fi fost numit de altcineva, și nu ales de cetățeni. Finanțarea corectă, transparentă, legală, a partidelor este un element definitoriu al unor alegeri libere și corecte. Nu poți avea alegeri democratice atât timp cât un concurent se finanțează legal, declară toate cheltuielile și se încadrează în limita plafonului stabilit și ai un alt concurent care scuipă pe prevederile legale. Doar s-a pus în aplicare legea care sancționează expres nedeclararea unor cheltuieli din campanie și depășirea plafonului stabilit de organul electoral central”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
În același timp, ministrul spune că, deși numele mai multor lideri ai Partidului Politic Șor se regăsesc în raportul Kroll, instanța de judecată este cea care va avea ultimul cuvânt de spus în privința vinovăției sau nevinovăției lor. Sergiu Litvinenco spune că acum este analizată legislația internațională pentru a vedea în ce măsură există premise de a scoate Partidul Șor în afara legii.
„Dacă ne referim la cei care figurează în tot felul de încălcări grosolane și furturi masive din bugetul statului, organele de drept urmează să se pronunțe. Scoaterea partidului în afara legii este un lucru pe care îl analizăm cu cea mai mare atenție, analizăm standardele internaționale, când vom finaliza această analiză, vom informa opinia publică. Scoaterea în afara legii a unui partid nu este o chestiune simplă. Da, acest partid este unul recidivist în materie de încălcări financiare, dar întrebarea este dacă acest lucru poate duce la declararea neconstituționalității partidului”, a spus Sergiu Litvinenco.
Conform datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), în turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți a învins Nicolai Grigorișin, candidat independent, pentru care au votat 7148 (84,77%). Pentru contracandidatul său, Nicolae Chirilciuc, reprezentant al partidului „Patrioții Moldovei”, au votat 1248 (15,23%) dintre alegători. Bătălia din turul doi s-a dat între candidatul plasat pe locul doi în primul tur și cel plasat pe locul al 5-lea. S-a întâmplat după ce concurentul electoral Marina Tauber a fost exclusă din cursă, iar candidații de pe locurile 3 și 4 s-au retras.