fbpx

foto | Valuri de ironii între doi foști premieri. Filat, la adresa lui Chicu: „Acest Ceburashka al politicii moldovenești”

Internetul a fost astăzi martor ironiilor aruncate între ex-premierii Republicii Moldova, Vlad Filat și Ion Chicu. Cei doi politicieni s-au luat peste picior, totul începând de la o postare a lui Vlad Filat în care își anunța urmăritorii că i-au înflorit trandafirii din grădină.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Da la noi au înflorit trandafirii…”, a scris fostul lider PLDM pe pagina sa de Facebook.

Foto: Vlad Filat via Facebook

Se pare că Ion Chicu nu s-a putut abține, iar în mod ironic a anunțat la rândul său că i-au înflorit… ghindele.

„Of, da la noi…ghinda”, se arată în mesajul lui Chicu de pe Facebook.

Filat a ripostat și a scris o întreagă postare adresată lui Chicu, evidențiind faptul că prin intermediul postării a dovedit că „a chiulit de la lecțiile de biologie”.

„Biologia bat-o vina. Ion Chicu, acest Ceburashka al politicii moldovenești, a ținut într-o semi-postare, ce se dorea a fi ironică, să facă dovada că a chiulit de la lecțiile de biologie. Știind că nu îl dă mintea afară din casă și de dragul științei, trebuie să-i spun, că niciodată ghinda nu înflorește, ci doar răsare spre a deveni Stejar. Chiar dacă a fugit de carte precum satana de sfânta cruce, Ion Chicu ar trebui să știe măcar lucrurile care se învață în clasele primare. A duce mapa Zenaidei Greceanâi, când era consilierul acesteia, nu îți trebuie multă știință de carte. De asemenea, să fii ”buhalterul” lui Plahotniuc acoperindu-i dezastrul economico-social, tot nu trebuie să fii tobă de carte. De fapt, înfoiala și burzuleala ”politiciască” a lui Chicu seamănă mai mult cu bieții curcani de la mitingurile unde l-a sprijinit pe oligarh. Fără al suspiciona că a devenit dușmanul ghindei precum renumitele patrupede ce se înfruptă cu aceasta, ar fi de aflat ce îl mână în luptă? Nu vreau să cred că a rămas cu ceva sechele de când în plină pandemie, călcând legea precum berbecul popușoiul, a organizat nunta fiului său.
Întreb asta pentru că piticii de grădină chiar și când sunt vopsiți în prim-miniștri tot mini statuete sunt. PS: Oare unde îl va duce și la ce îl va folosi în viitorul apropiat crocodilul Ghena pe Ceburashka moldovanul?”, a conchis Vlad Filat.

Articole asemănătoare

Back to top button