Foto: captură video
Igor Dodon admite, pe Facebook, că guvernarea ar putea „inventa dosare penale pe deputații și liderii din opoziție” și „să pună sechestru pe bunurile familiei mele, ale soției, mamei și ale copiilor”.
Socialistul susține că, astfel, în presă ar urma să fie aruncată „o nouă doză de minciuni și de mizerie”.
„Asta n-o să vă ajute, doamnelor și domnilor de la guvernare. Revolta cetățenilor crește de la o zi la alta și totul azi atârnă pe un fir de ață, care se poate rupe oricând”, a scris Dodon pe pagina sa.
„Cu cât e mai mare dezastrul economic în țară, cu cât e mai mare disperarea guvernării că pierde susținerea oamenilor, cu atât mai mult această guvernare are nevoie să distragă atenția cetățenilor cu show-uri și alte acțiuni politice”, a mai scris acesta.
Procuratura Generală (PG) a dezmințit însă informațiile. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Mariana Cherpec, afirmă că PG „nu a inițiat asemenea proceduri dintre cele indicate de către domnul Igor Dodon”.
Amintim că fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, s-a prezentat marți, 25 ianuarie, în fața procurorilor, pentru a oferi mai multe explicații în dosarul „Energocom”, prin care statul a fost prejudiciat de aproape 12 milioane de dolari. A fost a doua citație a sa la PG dosarul privind achiziționarea energiei electrice în 2008-2009, perioadă în care președintele de onoare al PSRM era ministru al Economiei și Comerțului.
Acesta este bănuit că din poziția pe care o avea la acel moment, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11.927.173 de dolari SUA, echivalentul a 123.957.916 de lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.
Uniunea Europeană pregăteşte noi reglementări împotriva TikTok şi Instagram, vizând funcţii considerate „care creează dependenţă”,…
O problemă considerată imposibilă timp de şase decenii a fost rezolvată de un tânăr de…
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a anunțat o mobilizare rotațională a unor unități militare selectate „pentru…
Două persoane din Chișinău au rămas fără aproximativ 1,5 milioane de lei după ce au…
Ministerul Sănătății anunță că, la această etapă, Republica Moldova nu se confruntă cu riscuri legate…
Aproape 100 de pelicani comuni au fost surprinși în Parcul Național „Nistrul de Jos”, din…