fbpx

doc, video | Deputaţii primesc salarii mai mari cu peste 4000 de lei decât anul trecut. Care este leafa unui parlamentar moldovean în 2020?

Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova primesc în acest an salarii cu 4182 de lei mai mult decât în 2019. Despre aceasta informează parlamentarul din cadrul fracțiunii Partidului „Acțiune și Solidaritate” Sergiu Litvinenco.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ceea ce nu se va spune niciodată pe la canalele oligarhice (acum aflate în gestiunea lui Dodon) este că guvernarea PD-PSRM a crescut salariile deputaților. Dar nu cu câteva sute de lei așa cum s-a făcut în cazul oamenilor simpli, ci, atenție, cu 4182 de lei”, a precizat Litvinenco.

Potrivit deputatului PAS, dacă în 2019 salariul de funcție al unui legislator era de 13.940 de lei, atunci în 2020 acesta este de 18.122 de lei.

„Totul s-a făcut prin creșterea valorii de referință a salariului de funcție a deputaților de la 1000 de lei la 1300 de lei. Amendamentul respectiv a fost înaintat de deputatul Vladimir Cebotari. Guvernul Chicu a acceptat-o fără nicio obiecție”, a mai adăugat Litvinenco.

Foto: Sergiu Litvinenco via Facebook

La rândul său, Vladimir Cebotari a recunoscut că el este autorul respectivului amendament, care a dus la o creștere spectaculoasă, din luna ianuarie, a salariilor deputaților. Potrivit democratului, acesta ar fi fost necesar pentru a „corecta o greșeală” din lege, care a făcut ca salariile deputaților și ale angajaților Parlamentului să fie „disproporționat de mici” în comparație cu ale funcționarilor din Guvern.

„Chiar și cu această creștere, salariul unui funcționar din Parlament, fie el și deputat, este mai mic decât al unui șef de direcție dintr-un minister”, a mai declarat Cebotari.

Ulterior, fracțiunea PSRM a anunțat că va înainta o inițiativa legislativă ca salariile deputaților să fie micșorate. Potrivit socialistului Vlad Batrîncea, se va propune modificarea Legii Bugetului de Stat, de unde să fie excluși deputații de la articolul unde se prevede majorarea salariilor din 1 ianuarie 2020, fiind vorba doar de legislatori, nu și angajații Parlamentului.

„Mereu am pledat pentru majorarea salariilor bugetarilor. Trebuie să găsim bani pentru majorarea salariilor medicilor, pedagogilor, angajaților din cultură. Vom susține toate inițiativele de acest fel în Parlament”, a declarat Batrîncea.

Articole asemănătoare

Back to top button