fbpx

Discrepanțe în fracțiunea Șor: Nu îl consideră pe Stoianoglo procuror bun, dar nu vor susține legea care ar permite demisia lui

Fracțiunea Partidului Șor din Legislativ nu îl consideră pe Alexandr Stoianoglo procuror bun. În același timp, aceștia susțin că nu intenționează să voteze proiectul de lege care ar putea duce la demisia lui.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut de Denis Ulanov în cadrul unui briefing. Astfel formațiunea afirmă că ar încerca să evite eventuale acuzații precum că ar avea de reglat conturi cu funcționarul. Totodată, formațiunea vede necesară numirea unui procuror din exterior.

Precizăm că, în cadrul ședinței de vineri a Legislativului, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, a prezentat un proiect privind modificarea Legii Procuraturii. Potrivit inițiativei, acesta va putea fi eliberat din funcție în urma unei evaluări.

O comisie specială urmează să îi ofere calificative șefului Procuraturii. Dacă proiectul va fi aprobat, din ea vor face cinci membri. Unul dintre ei va fi propus de către președinte, unul de Ministerul Justiției, unul de către unul de însuși procurorul general, unul de Consiliul Superior al Magistraturii și unul – de Consiliul Superior al Procurorilor.

Precizăm că mai mulți membri ai Partidului Șor sunt vizați în dosare penale, inclusiv în dosarul fraudei bancare. Printre ei se numără liderul formațiunii, Ilan Șor, dar și mai mulți fruntași ai partidului, iar Alexandr Stoianoglo a cerut în Legislativul precedent ridicarea imunității câtorva dintre ei.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button