fbpx

Bătrîncea admite „unele disensiuni interne”, însă afirmă că blocul PCRM-PSRM este „funcțional”

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, afirmă că incapacitatea guvernării de a gestiona crizele a determinat opoziția să iasă la proteste. Potrivit socialistului, guvernarea este preocupată exclusiv de politica externă a țării, fiind ignorate complet problemele cetățenilor. Oficialul califică decizia PSRM și PCRM de a protesta separat drept o disensiune de moment, care va fi depășită rapid și dă asigurări că blocul PCRM-PSRM este unul funcțional, notează IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vicepreședintele Parlamentului acuză guvernarea că ignoră toate inițiativele sociale ale opoziției, fiind promovate proiecte care contravin intereselor cetățenilor. Vlad Batrîncea cheamă la proteste partidele parlamentare și extraparlamentare și toți cetățenii nemulțumiți de acțiunile guvernării.

Nu există nicio reglementare a prețurilor la produse, noi am venit cu mai multe propuneri pentru a reduce prețurile la carburanți, nicio inițiativă nu este examinată. În aceste condiții, noi am început protestele. Astăzi, guvernarea complet s-a izolat, este preocupată doar de politica externă a țării și a uitat de cetățeni. Protestele trebuie să aibă un caracter național. Toți trebuie să participe și să pună presiune pe guvernare pentru ca ea să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în țară”, a spus Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.

Deși au constituit blocul politic al comuniștilor și socialiștilor, ieri cele două formațiuni au protestat separat, PCRM preferând că se alăture protestelor organizate de reprezentanții partidului politic Șor. Vlad Batrîncea spune că este vorba despre o disensiune minoră, care nu pune în pericol trăinicia blocului PCRM-PSRM.

Sunt unele disensiuni interne, pe care le vom soluționa rapid. Suntem două partide diferite, cu agende diferite. Noi conlucrăm bine în Parlament, niciodată nu am votat diferit. Uneori sunt aspecte organizatorice diferite, dar blocul este unul funcțional. Protestele trebuie să aibă loc fără nicio simbolistică de partid. Suntem convinși că mulți se vor alătura protestelor, însă ele trebuie să poarte un caracter național și să-i unească pe toți cei care sunt împotriva actualei guvernări”, a mai spus Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor.

Ieri, PSRM a protestat în fața mai multor instituții de stat, printre care Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Socialiștii l-au acuzat pe ministrul Viorel Gherciu de ineficiență totală și au anunțat că vor depune în Parlament o moțiune simplă privind demiterea acestuia din funcție.

Articole asemănătoare

Back to top button