fbpx

video | „Speram foarte mult că va câștiga”. Chicu spune că a votat pentru Dodon, dar nu pune la îndoială victoria Maiei Sandu

Ion Chicu nu pune la îndoială victoria Maiei Sandu din turul doi al alegerilor prezidențiale, deși Igor Dodon a declarat că va contesta rezultatele alegerilor pe motivul unei presupuse existențe de „fraude fără precedent”. Premierul spune că și-a dat votul pentru actualul șef al statului și că a sperat foarte mult ca acesta să obțină cel de-al doilea mandat. Totuși, spune el, probabil unele mesaje din campania electorală a lui Igor Dodon au fost mai puțin reușite, în timp ce prestația din campanie a oponentei sale este de apreciat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Rezultatele le-am aflat dimineața. În campania electorală am admis orice scenariu, iată că unul dintre astea s-a materializat”, a declarat oficialul, invitat la Puterea a Patra de la N4.

Poziția de stat a fiecărui demnitar tot timpul este mai dezavantajoasă”, susține premierul, întrucât „lumea vrea schimbări”.

De ce crede că a pierdut Igor Dodon

Orice situație negativă din țară este cumva asociată cu președintele, de aceea i-a fost mai greu președintelui. Lumea vrea schimbare, eu cred că peste patru ani iar cetățenii vor dori schimbări”, a spus Ion Chicu, întrebat de cauzele înfrângerii actualului președinte.

Unele mesaje probabil au fost mai puțin reușite”, a adăugat el.

Totodată, Ion Chicu a apreciat prestația Maiei Sandu din campania prezidențială.

Cu toate acestea, potrivit lui, a fost important ca Republica Moldova să demonstreze că este capabilă să organizeze eficient un scrutin electoral, or la acest capitol statul nostru „nu s-a făcut de rușine”.

„Abaterile semnalate nu pot influența rezultatul final”

Validitatea alegerilor trebuie s-o confirme în primul rând Comisia Electorală Centrală și, bineînțeles, Curtea Constituțională. Îmi pare totuși că rezultatul este evident, având și opinia observatorilor. Au fost și internaționali, și pe interne. Da, au fost abateri semnalate și pe intern, și pe extern. Dar este cert că acestea nu pot influența rezultatul final. Nu am motive să cred că aceste alegeri nu vor fi validate. Pentru mine rezultatul e clar”, a declarat Ion Chicu, în cadrul aceleiași emisiuni.

Amintim că Ion Chicu a felicitat-o luni dimineața pe Maia Sandu pentru victoria de la alegerile prezidențiale.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button