Politică

Alaiba, după numirea sa la șefia Ministerului Economiei: Lucrurile care se pot întâmpla peste o săptămână nu vor dura trei luni

Dumitru Alaiba a venit cu o reacție după numirea sa în funcția de ministru al Economiei. Potrivit lui, acesta „a acceptat cu onoare propunerea prim-ministrei Natalia Gavrilița, iar în cazul în care demersul va fi acceptat de președinta Maia Sandu, o să se mute la Guvern”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui Alaiba, „nu este deloc cea mai bună perioadă ca să devii responsabil pe economie, pentru că avem o situație economică precară și un viitor incert”.

„Am acceptat, pentru că știu: totdeauna sunt lucruri pe care le putem face pentru a ajuta. Multe lucruri bune, strategice, au fost inițiate în acest an jumate de predecesorul meu, Sergiu Gaibu, lucruri care vor fi continuate. O să ne mișcăm cu multă energie, o să accelerăm procesele, o să triplăm eforturile.

Avem un munte de birocrație pe care trebuie să-l demontăm printr-un efort permanent de dereglementare. În toate domeniile. Avem un sistem fiscal complicat, un sistem de raportare greoi, și da, avem controale abuzive. Avem un aparat birocratic uneori prea departe de așteptările și necesitățile antreprenorilor. O să eliminăm hârțoage și proceduri depășite de timp. Cât mai multe și cât mai rapid.

O să modernizăm serviciile publice pentru antreprenori. O să digitalizăm TOT. Anume tot. Pentru că în Estonia e chiar TOT, deci e demonstrat că e posibil. O să eliminăm obstacolele din calea businessului. Oamenii de afaceri nu trebuie să piardă timpul valoros interacționând cu statul, ci să se concentreze pe dezvoltarea afacerii. O să încercăm să aducem investitori străini. Chiar dacă perioada nu este una sigură pentru ei.

Trebuie să scoatem din umbră aproape jumate din economia reală, să oferim suficiente motive miilor de antreprenori de care statul nu suspectează, să treacă pe alb. Să-și înregistreze o afacere, ca un prim pas.
O să facilităm la maximum accesul la finanțare al antreprenorilor, o să le oferim produse care să răspundă necesităților lor.

O să punem umărul ca să ajutăm antreprenorii să facă față crizei energetice și costurilor pe care le suportă din cauza războiului din Ucraina.

O să punem la punct, în sfârșit, comerțul electronic. Vreau să ajungem și în Moldova la momentul în care să poți comanda o pizza online, și tot acolo, online, să o plătești imediat. Că e anul 2022 și noi tot umblăm cu cashul.
Mai sunt multe, multe în listă. Avem oportunități pe care putem să le valorificăm, chiar și în perioada asta incertă prin care trecem.

Republica Moldova este condamnată să fie cea mai liberă, cea mai deschisă și cea mai eficientă energetic economie din regiune, parte a Uniunii Europene. Doar asta poate aduce prosperitatea unei țări mici, fără acces la mare, fără resurse naturale.

Știu că așteptările și nevoile sunt mari și știu că lumea vrea rezultate acum, nu în 2030. Dar știu și că nu toate vor fi rezolvate peste noapte. Însă promit: lucrurile care se pot întâmpla peste o săptămână nu vor dura trei luni”, se arată în mesajul lui Alaiba.

Precizăm că ședința Guvernului din 16 noiembrie a început cu o serie de remanieri. Astfel, după ce Sergiu Gaibu a demisionat, funcția de ministru al Economiei va fi ocupată de Dumitru Alaiba. Totodată, Rodica Iordanov va fi noua șefă la Ministerul Mediului.

De asemenea, fost anunțat și că Eugen Cozonac a demisionat din funcția de director Agenției Proprietăți Publice (APP). În locul luia fost numit Alexandru Musteață.

Gavrilița a adăugat că vor urma și alte numiri în instituțiile subordonate Guvernului.

Vezi și: Cine ar urma să ocupe fotoliul de deputat în Parlament în locul lui Alaiba

Mihaela Roibu

Recent Posts

video | O dronă a explodat la Rîșcani. Ar fi vorba despre același aparat care a survolat Chișinăul și a ajuns la Iași

update 19:02 | Și poliția a publicat un colaj. update 18:50 | Au apărut primele imagini…

8 ore ago

update | O dronă Shahed a survolat R. Moldova deasupra Tighinei, a Chișinăului și a Ungheniului, după care a ajuns în județul Iași

update 18:25 | Aceeași dronă ar fi explodat în extravilanul localității Mihăilenii Vechi din raionul…

9 ore ago

„O surpriză plăcută”: Raioanele ar putea primi o altă denumire după reforma administrativă

Autoritățile publice locale de nivelul doi, adică actualele raioane, vor avea mai multă autonomie. Guvernul…

13 ore ago

Rezultatele PISA 2025: R. Moldova, cu cel mai bun scor din istorie la Științe, dar în scădere la Matematică și Lectură

Republica Moldova a înregistrat progrese la PISA 2025, în special la științe și la noul…

13 ore ago

Noi reguli pentru elevii din clasele primare: ce se schimbă la note, calificative și evaluări

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă Metodologie de evaluare pentru clasele primare, care…

13 ore ago

video | Cinci tineri, documentați pentru comportament agresiv în trafic. Ce sancțiuni riscă

Cinci tineri din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, au…

14 ore ago