Colaj: ZUGO/ Foto: Captură video
Studentul anului patru la UTM, Vladislav Covalschi, a creat proteza unei mâini, care poate fi mișcată „cu puterea gândului”. Actualmente, instituția de învățământ negociază cu diferite companii posibilitatea de a produce piesa medicală.
Aparatul funcționează cu ajutorul unei brățări, iar persoana care o folosește trebuie să își imagineze cum o mișcă. Proteza poate îndoi unul sau două degete și ține telefonul mobil, relatează mir24.tv. Totuși, inventatorul recunoaște că funcționalitatea depinde și de starea psihologică a persoanei care o folosește. Așadar, tânărul a creat și un curs de instruire și antrenament pentru cei care urmează să o utilizeze.
Proteza este făcută din plastic, iar studentul urmează să îi îmbunătățească funcționalitatea. Dacă investitorii vor fi interesați de această invenție, Vladislav o va testa pe oameni. Prețul de piață al protezei ar putea fi de circa 1000$.
update 15:30 | Polițiștii au examinat secvențele video de pe registratorul din mașină, stabilindu-se cu…
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, s-a pronunțat pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu…
Autoritățile germane investighează o rețea de agresori sexuali care ar fi folosit Telegram pentru a…
Halterofila Nicoleta Cojocaru a obținut trei medalii de aur la Campionatul Mondial U17 din Columbia,…
Spitalul Clinic Bălți ia în calcul suspendarea parțială sau totală a activității blocului alimentar, după…
Poliția avertizează părinții după un caz grav înregistrat în satul Sadovoe, municipiul Bălți, unde o…