Oameni care inspiră

La doar 9 ani, vrea să creeze organe artificiale și să salveze vieți. Cine este micul geniu pe care au pus ochiul mai multe universități cu renume?

Laurent Simons are doar 9 ani și studiază ingineria electrică Universitatea Tehnologică din Eindhoven, Olanda. Chiar dacă specialitatea este una dificilă inclusiv pentru studenții obișnuiți, profesorii spun că tânărul se descurcă de minune.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Laurent urmează să absolvească în decembrie, iar mai multe universități celebre din lume i-au propus deja să facă doctorantura. Pe viitor, micul geniu vrea să aleagă aceeași specializare pentru a obține diploma de doctor, dar ar vrea să studieze și medicină, relatează CNN.

Acesta nu se grăbește să aleagă instituția unde va studia în continuare și își planifică mai întâi o vacanță în Japonia după ce obține diploma. Totuși, el știe deja că în viitor ar vrea să dezvolte organe artificiale și să salveze astfel viețile oamenilor.

Mama băiatului susține că succesele lui se datorează faptului că a consumat mult pește în perioada sarcinii. Chiar și așa, părinții spun că nu l-au impus niciodată pe Laurent să facă ceva ce nu își dorește.

Victoria Laur

Recent Posts

update | Ialoveni: Un tânăr a fost găsit împușcat într-o mașină

update 15:30 | Polițiștii au examinat secvențele video de pe registratorul din mașină, stabilindu-se cu…

13 ore ago

video | Marta Kos laudă reformele Chișinăului și cere accelerarea negocierilor: „Toate clusterele trebuie deschise cât mai curând”

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, s-a pronunțat pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu…

15 ore ago

Anchetă șoc în Germania: o rețea de pe Telegram oferea instrucțiuni pe agresori despre cum să fie drogate și violate femei

Autoritățile germane investighează o rețea de agresori sexuali care ar fi folosit Telegram pentru a…

15 ore ago

Trei medalii de aur și record mondial pentru halterofila Nicoleta Cojocaru la Mondialul U17

Halterofila Nicoleta Cojocaru a obținut trei medalii de aur la Campionatul Mondial U17 din Columbia,…

16 ore ago

foto | Blocul alimentar al Spitalului Bălți ar putea fi închis temporar după imaginile publicate online. Cum explică instituția

Spitalul Clinic Bălți ia în calcul suspendarea parțială sau totală a activității blocului alimentar, după…

16 ore ago

video | Caz grav la Bălți: un necunoscut a încercat să convingă o fetiță de 7 ani să deschidă gazul în casă

Poliția avertizează părinții după un caz grav înregistrat în satul Sadovoe, municipiul Bălți, unde o…

17 ore ago