meteo | „Bătălia” dintre iarnă și primăvară continuă. Temperaturile care se vor înregistra în weekend
Vineri pe întreg teritoriul Republicii Moldova se va înregistra lapoviță, iar sâmbătă și duminică ne vom putea bucura de câteva raze de soare. Totuși, săptămâna viitoare, „bătălia” dintre iarnă și primăvară va fi reluată.
Maximele vor ajunge la +6 grade ziua la nord în weekend. Noaptea mercurul din termometre va scădea până la -3 grade Celsius.
Locuitorii din raioanele de la centrul țării vor avea parte de cel mult +7 grade ziua. În perioada nocturnă, mercurul din termometre va coborî până la -2 grade.
Cel mul +8 grade se vor înregistra ziua la nord. Pe parcursul nopții, indicele termic va fi de cel puțin -1 grad în această regiune a Republicii Moldova.
Specialiștii avertizează că presiunea atmosferică va fi ridicată. Așadar, persoanele sensibile la schimbările meteo ar putea simți disconfort.



