La centrul și sudul țării se prevăd ninsori puternice miercuri. Unele trasee au fost deja acoperite de omăt
Unele trasee de la centrul țării au fost acoperite miercuri dimineața de omăt. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei se prevăd ninsori puternice la centrul și sudul Republicii Moldova.
Și la nord va ninge, dar intensitatea precipitațiilor va fi mai mică. Maximele vor atinge la +4 grade la nord, +5 în localitățile de la centru și +6 grade la sudul țării.
Și mâine la sudul și centrul Republicii fulgii vor dansa zglobiu în aer, însă se pare că se vor topi repede din cauza temperaturilor peste 0 grade.
Camerele ASD care sunt funcționale arată că actualmente la Chetrosu, Anenii Noi, Strășeni, dar și la Chișinău și Stăuceni carosabilul este acoperit cu omăt. Șoferii sunt îndemnați să circule precaut.
Foto: ASD
Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.