fbpx

S-au întors din Rusia ca să producă ciocolată autohtonă. Istoria unei familii care vrea să îndulcească Moldova

O familie, originară din Cazaclia, are planuri de extindere a unei afaceri cu dulciuri. Membrii acesteia doresc să își comercializeze produsele pe rafturile din Găgăuzia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

După cum relatează gagauzinfo.md, tânărul antreprenor Vitalie Cîvîrjîc, a început acum un an cu producerea mierii. Bărbatul afirmă că: „Noi ne-am întors din Rusia și am decis împreună cu familia să producem miere. Realizarea acestei idei a fost posibilă datorită participării în cadrul programului SARD. Așa am câștigat un grant de 10 mii de euro și am început să activăm în domeniul apiculturii”.

Totuși familia nu a dorit să se oprească aici. Prin urmare, din profitul obținut până atunci au procurat echipament și aparataj destinat producerii de ciocolată.

„În mare parte, de ciocolată se ocupă sora mea Inna. Ea a frecventat cursuri despre producerea ciocolatei și creat diverse gusturi. În prezent, avem deja câteva feluri de ciocolată pe care le producem şi comercializăm la comandă. Totodată, lucrăm intens asupra extinderii pieţei, iar la începutul anului viitor planificăm să pornim producerea masivă”, a spus antreprenorul.

 

Articole asemănătoare

Back to top button